Timiș: un șofer reținut la Pișchia – a provocat un accident rutier, nu avea permis și a refuzat testarea pentru a se stabili dacă era băut

La data de 06 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere și refuzul de la prelevarea de mostre biologice.

În fapt, la data de 05 octombrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 691, în localitatea Pișchia ar fi avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat în vârstă de 37 de ani care a condus o autoutilitară, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe sensul opus de mers. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, bărbatul a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“, a transmis, pentru Buletin de Timișoara, IPJ Timiș.

În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole