Timiș: prima achiziție publică făcut de un primar nou ales imediat după instalarea în funcție – coroane din flori naturale cu 500 de lei

Fostul șef al CJ și PSD Timiș, Călin Dobra, a depus, sâmbătă, jurământul în calitate de primar PSD al municipiului Lugoj, cel de-al doilea mare oraș al județului după Timișoara, VIDEO AICI.

Dragi prieteni lugojeni. Este un moment important pentru comunitatea noastră. Mi-a spus cineva și îi dau dreptate că la Lugoj nu politicienii câștigă alegerile, ci comunitatea își alege reprezentantul. Astăzi eu, împreună cu cei 17 momentan consilieri locali, ne-am asumat o mare responsabilitate. Pentru mine e o mar onoare să fiu primarul municipiului Lugoj, dar înainte de toate știu la ce m-a m înhumat și voi face tot ce îmi stă în putință. Nu întâmplător am invitat astăzi câțiva oameni de suflet pot să-i numesc aici alături de mine. În primul rând prietenul Lugojului, domnul ministru Sorin Grindeanu pentru că a fost mereu alături de noi, dar Sorin greul de abia acum începe. Totodată, prietenul nostru, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis. Nu întâmplător am invitat astăzi primarii din zona periurbană, pentru că îmi doresc alături de ei să realizăm un pol de dezvoltare urbană. Și nu întâmplător am invitat Prea Cucernicii Părinți pentru ca Lugojul să devină un oraș ecumenic și prietenos. Fac un apel la colegii consilieri locali, să nu mai țină cont de culoarea politică. Am depus un jurământ și cred că asta e cel mai important lucru pentru comunitatea noastră”, a declarat Călin Dobra după depunerea jurământului.

Noul primar al Lugojului și-a intrat în atribuții, luni, 21 octombrie, când a mers prima zi la birou în noua calitate, precum elevii în clasa întâi.

Ei bine, nici măcar nu a ajuns bine în primărie, bănuim că la ora 8:00 primarul Călin Dobra s-a prezentat la locul de muncă, că pe Sistemul Electronic a și apărut o achiziție publică, la ora 8.29 de minute.

Astfel, Primăria Lugoj a postat pe SEAP anunțul privind cumpărarea a trei coroane din flori naturale.

Achiziția directă a fost acceptată de firma ofertantă la ora 9.31 de minute și va livra coroanele la prețul de 504 lei.

Culmea este că există chiar și un Caiet de Sarcini de o pagină aferent achiziției în care se specifică următoarele:

Coroane Brad 3 BUC, cadru brad natural, flori naturale, panglică tricoloră. Condiții minime: furnizorul are obligația de a garanta că produsul furnizat este fără niciun defect. Data emiterii facturii la 5 zile dupa finalizarea achiziției. Oferta va fi exprimată în lei fără T.V.A., iar preţul unitar va fi cu maxim 2 (două) zecimale. Plata facturii se va efectua după recepţia calitativă şi cantitativă. Nu se fac plăţi în avans cu factură în copie şi proformă. Produsul neconform va fi returnat, iar furnizorul are obligatia înlocuirii acestuia cu un produs conform. Cheltuielile aferente returului si inlocuirii produsului revin furnizorului”, se arată în așa zisul Caiet de Sarcini.

Interesant este și faptul că firma care va furniza coroanele este Bom Mecanica, cunoscută pentru organizarea de înmormântări, care aparține lui Batori Octavian Mihai și apare în rechizitoriu procurorilor care a dus la condamnarea lui Florin Răvășilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu care lua șpagă de la ”mafia cimitirelor”, așa cum puteți citi AICI.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole