Timiș: grav accident rutier în apropierea vămii Cenad – un adult şi un copil au murit pe loc după ce două mașini s-au ciocnit și alte patru persoane au fost rănite

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă, în Ungaria, la a aproximativ 1 kilometru distanță de punctul de trecere a fronterei Cenad, din judeţul Timiş, astfel că trecerea spre ţara vecină a fost blocată.

În urmă cu puţin timp, pe teritoriul Ungariei, la aproximativ 1 km distanţă de Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – judeţul Timiş, a avut loc un grav accident de circulaţie. Traficul pe comunicaţia de pe teritoriul Ungariei care duce spre Punctul Poliţiei de Frontieră este blocat, pe ambele sensuri.  Prin urmare, rugăm participanţii la traficul internaţional să se îndrepte spre alte puncte de trecere a frontierei cu Ungaria”, a transmis Poliţia de Frontieră.

Presa maghiară scrie că s-au ciocnit două maşini, iar accidentul s-a soldat cu morţi

Din cauza unui accident de circulaţie mortal, există o închidere completă a drumului principal 431, prin urmare punctul de trecere a frontierei Kiszombori (Cenad) nu este accesibil”, au anunţat autorităţile din Ungaria.

Accidentul a avut loc cu puţin înainte de ora locală 10.00, la km 3 al drumului 431, în apropiere de Kisombor.

Pe durata inspecţiei la faţa locului şi a intervenţiei tehnice este în vigoare o închidere totală a drumului, prin urmare punctul de trecere a frontierei Kiszombor nu este accesibil. Şoferii sunt rugaţi să folosească punctul de trecere a frontierei Nagylak (Nădlac)”, a transmis poliţia maghiară.

Potrivit presei maghiare, două maşini s-au ciocnit frontal la Kiszombor, la km 3 al drumului principal 431.

Un adult şi un copil au murit pe loc în accident.

Două persoane au fost prinse într-una dintre maşini şi a trebuit să fie descarcerate. Cinci unităţi de salvare au fost chemate la faţa locului. Ambulanţele au tratat la faţa locului trei răniţi grav şi o persoană rănită uşor, iar apoi răniţii au fost transportaţi la spital.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole