Timiș: carambol pe A1 în zona Remetea Mare – un TIR a intrat pe banda de urgență și a lovit un microbuz cu platformă care era oprit din cauza unei defecțiuni – un alt TIR a intrat apoi în coliziune cu cele două autovehicule

Un bărbat de 40 de ani a condus un autotren pe A1 Deva-Nădlac, dinspre Timișoara spre Lugoj, iar la km 494+500 în zona localității Remetea Mare, a pătruns pe banda de urgență și a intrat în coliziune cu un microbuz cu platformă, care era staționat, întrucât avea o defecțiune.

Ulterior, din spate a venit un alt camion care a intrat în coliziune cu platforma microbuzului. În urma impactului, conducătorul microbuzului în vârstă de 38 de ani și un pasager din microbuz în vârstă de 30 de ani,  au fost răniți și transportați la spital„, a transmis Poliția Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă

Sâmbătă seara, în jurul orei 19:30, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit pentru asigurarea măsurilor P.S.I. în urma unui accident rutier produs pe A1 km 494, în localitatea Remetea Mare.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ. În accidentul rutier au fost implicate un autotren, un autocamion și un microbuz cu platformă. În urma evenimentului au rezultat două victime (din microbuz), conștiente și cooperante, fiind transportate la spital„, a transmis ISU Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole