Timiș: bicicliștii, mopediștii și trotinetiștii au primit veste reflectorizante – Poliția atrage atenția că acești participanți la trafic sunt greu de văzut pe lumină scăzută sau pe drumuri mai puțin iluminate

La data de 01 iunie a.c., polițiștii Secției 12 Rurale Periam, au organizat și desfășurat activități informativ-preventive adresate bicicliștilor, conducătorilor de trotinete electrice, mopediștilor și conducătorilor de atelaje hipo  în localitatea Periam, Sânpetru Mare și Igriș, în vederea reducerii numărului de accidente rutiere și minimizarea consecințelor acestora, precum și conștientizarea participanților la trafic privind importanța respectării normelor de circulație.

În cadrul activității, polițistii au împărțit bicicliștilor și conducătorilor de trotine veste reflectorizante, în vederea asigurării vizibilității acestora pe drumurile publice, pentru prevenirea accidentelor. În condiții de lumină scăzută sau pe drumuri mai puțin iluminate, bicicliștii, conducătorii de trotinete electrice, mopediștii și conducătorii de atelaje hipo sunt adesea greu de observat de către ceilalți participanți la trafic, iar prin folosirea echipamentelor reflectorizante și a luminilor adecvate, se reduce semnificativ riscul de accidente cauzate de lipsa vizibilității. De asemenea, le-au fost prezentate măsurile pe care fiecare categorie de participanți la trafic le poate lua pentru a-și asigura propria siguranță și pe cea a celorlalți și au fost informați cu privire la principalele cauze ale accidentelor de circulație, cum ar fi neatenția, neacordarea de prioritate și consumul de alcool“, a transmis Poliția Timiș.

Prin aceste acțiuni, IPJ Timiș încurajează participanții la trafic să adopte un comportament responsabil pe drumurile publice.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole