Timiș: 14 comune primesc finanțare pentru actualizarea planurilor urbanistice generale – fondurile disponibile se ridică la şase milioane de lei

Un număr de 14 localităţi din judeţul Timiş vor beneficia de finanţare pentru actualizarea planurilor urbanistice generale (PUG), după ce, joi, au fost semnate Protocoalele de finanţare cu administraţia judeţeană.

Finanţarea se va face în cadrul Programului multianual de elaborare şi/sau actualizare a planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism pentru perioada 2024-2027.

Planurile urbanistice generale au un rol director şi strategic pentru fiecare localitate, fiind principalele instrumente de planificare operaţională. Acestea constituie baza legală pentru implementarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare„, a declarat șeful Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica.

Administraţia judeţeană, în calitate de beneficiar intermediar, a obţinut peste şase milioane de lei din fondurile alocate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MDLPA).

Aceste fonduri vor fi distribuite către 14 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, selectate conform criteriilor stabilite de MDLPA.

Sumele alocate vor sprijini atât elaborarea unor planuri urbanistice noi, cât şi actualizarea celor existente, adaptate la schimbările apărute în teren.

Localităţile beneficiare sunt: Becicherecu Mic, Birda, Bogda, Bucovăţ, Coşteiu, Criciova, Deta, Dudeştii Noi, Fârdea, Lovrin, Mănăştiur, Niţchidorf, Uivar şi Voiteg.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole