Timiş: Toate unităţile de învăţământ continuă cursurile faţă în faţă, până vineri
Cursurile vor continua în sistemul faţă în faţă, cu toate că rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit în unele localităţi limita de 6 la mie, vineri urmând să se…
Cursurile vor continua în sistemul faţă în faţă, cu toate că rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit în unele localităţi limita de 6 la mie, vineri urmând să se…
Învăţământul preuniversitar din judeţul Timiş a început noul an şcolar, luni, cu jumătate din cadrele didactice vaccinate, dar cu material igienico-sanitar şi cu măşti de protecţie împotriva infectării cu SARS-CoV-2…
Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială Timișoara, va distribui gratuit, aproape 464.000 de măști pentru elevii care încep școala de luni. Astfel că, măștile vor ajunge astăzi la…
Numărul elevilor repatriaţi care revin din 35 de ţări de pe mapamond pentru a începe noul an şcolar în judeţ este dublu sau chiar triplu faţă de anii precedenţi, dar…
Marin Popescu, șeful Inspectoratului Școlar: 64 de unități de învățământ nu au autorizație ISU TIMIȘOARA – 12 august Veceurile din fundul curții nu mai sunt marea problemă a școlilor din…
Numărul de candidați admiși la proba scrisă: 342, din care 273 femei și 69 bărbați, transmite Inspectoratul Școlar. Numărul de discipline la care se susține examenul: 43 Cei mai mulți…
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a anunțat rezultatele la bacalaureat 2021 , sesiunea iunie – iulie, înainte de contestații, situație statistică pentru județul Timiș: Procent de promovare (promoția curentă + promoțiile…