Sute de copii, dar și simpli timișoreni au trecut, astăzi, pragul sediului Poliției Locale. A fost Ziua Porților Deschise, manifestare organizată cu ocazia zilei instituției, sărbătorită de polițiștii locali din întreaga țară de ziua Sfinților Constantin și Elena.
Activitatea, demarată în anul 2013, a devenit deja o tradiție, fiind deja la cea de-a noua ediție. Toți cei prezenți au vizitat sediul instituției de pe str. Avram Imbroane nr. 54, au luat contact direct cu polițiștii locali, aflând atribuțiile, au văzut locul unde o parte dintre ei își desfășoară activitatea, unde se antrenează, au avut posibilitatea să vadă elementele din dotarea acestora, motoscutere, bicicletele, autovehiculele cu care polițiștii locali patrulează în teren.
De asemenea, copiii au avut parte și de un concurs de tragere într-un mini-poligon amenajat special pentru ei, care a făcut deliciul micuților. La final au primit diplome de participare, baloane și dulciuri.
„Poliția Locală Timișoara le mulțumește tuturor participanților și îi așteaptă în număr cât mai mare și la alte acțiuni de acest gen ale instituției”, transmit reprezentanții instituției.