Primăria Municipiului Timișoara a publicat un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților din instituție și din instituțiile subordonate.
Este prima astfel de creștere în ultimii cinci ani pentru angajații municipalității. La deprecierea monedei naționale în acești ani se asociază contextul economic actual care au condus la scăderea în termeni reali a puterii de cumpărare și la migrarea salariaților din Primărie către alte instituții publice care oferă un nivel salarial mai atractiv (de exemplu, Consiliul Județean Timiș, ANAF etc.), se arată într-un comunicat al municipalității.
Prin noul proiect de hotărâre, coeficienții de ierarhizare sunt legați de salariul viceprimarului, care sunt cuprinși în HCL 90/2022, proiect care, din păcate, este contestat în instanță de unul dintre cele două sindicate din primărie.
”Pentru Primăria Timișoara devine din ce în ce mai dificil să atragă oameni profesioniști și să-și păstreze oamenii cei mai performanți, cu salarii mici. Nu putem construi o administrație care livrează rezultate pentru cetățeni fără să oferim salarii competitive. De aceea, am publicat astăzi un proiect de hotărâre prin care legăm coeficienții de ierarhizare cuprinși în HCL 90/2022 de salariul viceprimarului. Propun consiliului local să aprobe intrarea în vigoare a acestor creșteri începând cu data de 1 iunie. Nu este o măsură care îmi va aduce puncte politice. Va pune o presiune suplimentară pe buget. Dar mi-o asum, ca alte decizii dificile, pentru că este necesară. Un oraș atractiv are nevoie de o primărie care este un loc de muncă atractiv”, a spus primarul Dominic Fritz.
Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău majorările vor fi în medie cu 25%, având în vedere că angajații cu salarii mici pot ajunge și la creșteri de 50%, iar cei cu funcții de conducere ar putea beneficia de doar 5-10%.