Un recital de pian de excepție va avea loc joi, 24 martie, de la ora 18:00, la Muzeul Național de Artă Timișoara, la finisajul expoziției de pictură și grafică semnată Doina Mihăilescu. Cuvântul de deschidere va fi rostit de criticul de artă Oliv Mircea, iar evenimentul va continua cu un recital al cunoscuților pianiști Manuela Iana Mihăilescu, Dragoș Mihăilescu și Ioan Mihăilescu, sub titlul „Sunete înspre… Murmure, albă tăcere”, susținut în Sala Barocă.
Soliști de renume ai Filarmonicii Banatul din Timișoara, Manuela Iana Mihăilescu și Dragoş Mihăilescu au absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, iar în prezent sunt cadre didactice la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timişoara. „Duo Mihăilescu” este formația oficială a Filarmonicii Banatul din Timișoara din anul 2011. Dragoş Mihăilescu este director artistic al Festivalului Internațional ArteORA din anul 2018, iar alături de soţia sa, Manuela Iana – Mihăilescu, a susţinut numeroase recitaluri la patru mâini şi la două piane, în ţară și în stăinătate.
Ioan Mihăilescu s-a născut la Timișoara, într-o familie de muzicieni. A absolvit Colegiul Național de Artă Ion Vidu din Timișoara și actualmente este student masterand la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.
Expoziția „Murmure, albă tăcere”, a artistei Doina Mihăilescu, găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara din luna februarie, cuprinde 40 de lucrări de pictură și grafică realizate în perioada 2007 – 2021 și care au făcut parte din expoziții prezentate în țară și peste granițe la Roma, Venezia, Pisa, Madrid, Santiago de Copostela, Budapesta.
”Selecția făcută de autoare pentru această expoziție alcătuiește într-un joc al formelor, un univers coerent pe care cultura europeană îl folosește pentru a exprima valorile care i-au dat coerența și strălucirea. În cazul studiilor formale și al picturii Doinei Mihăilescu devine evident faptul că ceea ce este dat credinței nu este doar obiectul credinței, cât, mai degrabă, subiectul său. Ceea ce apare în ultimii doi ani ca element de noutate în picturile ultimei perioade de creație sunt «creaturile textuale» din seria «picturilor silențioase» de tip Mondrian în care «scrisul-textul» este conceput ca o extensie a viziunii nevăzutului transcendent”, susține criticul de artă Oliv Mircea.