Noaptea trecută, în intervalul orar 20:00-02:00, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara, împreună cu cei ai secțiilor 1-5 urbane și rutieri, au acționat în zona de competență, în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră, prevenirii activităților infracționale, precum și pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal.
Polițiștii au verificat 12 societăți comerciale, au controlat 100 de autoturisme și au legitimat 193 de persoane, fiind efectuate 34 de testări cu aparatul etilotest și 14 testări cu aparatul DrugTest.
În urma activităților efectuate au fost aplicate 45 de amenzi, în valoare de 9.035 de lei.
„Dintre acestea 27 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor rutiere, conform O.U.G. 195/2002R, în valoare de 6.235 de lei, iar 18 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 2.800 de lei”, transmite IPJ Timiș.
De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
„Recomandăm conducătorii auto să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice, să circule cu atenţie, să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri. Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute!”, mai transmite IPJ Timiș.
Polițiștii vor acționa și în zilele următoare pentru prevenirea evenimentelor negative.