În 6 aprilie 2022, au fost publicate listele obiectivelor care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice/culturale în vederea promovării, respectiv restaurării, prin PNRR.
Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din satul Căpăt, comuna Racovița (Timiș), și produsul turistic Mic Dejun la Margina vor fi promovate prin PNRR, fiind incluse în Ruta bisericilor de lemn, respectiv în Traseul gastronomiei tradiționale românești.
Restaurarea bisericii de lemn din Căpăt constituie obiectul unui proiect implementat de Asociația Biserici Înlemnite, pentru Parohia Căpăt, prin finanțarea câștigată prin concurs în cadrul programului Timbrului Monumentelor Istorice 2021, al Institutul Național al Patrimoniului (INP).
Evenimentele de degustare a produselor alimentare tradiționale, la Margina (lângă Făget), au cunoscut o dezvoltare în ultimii ani, datorită colaborării dintre Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș, infocentrul turistic din Margina și producătorii locali.