Primăria Municipiului Timișoara lansează procedura de achiziție a lucrărilor de execuție pentru obiectivul de investiții „Pasarela Gelu-Crizantemelor”, din zona Iosefin – Dâmbovița.
Documentele aferente licitației deschise au fost transmise și vor fi publicate pe platforma SEAP în următoarele zile.
“Pasarela a fost construită acum mai bine de 70 de ani, în 1949, și este într-o stare avansată de degradare, fiind afectată inclusiv structura de rezistență. La finalizarea lucrărilor, pasarela va fi prevăzută cu culoare pietonale și velo, precum și cu zone de spațiu verde. Va fi iluminată arhitectural și va avea parapete de protecție. Este o lucrare al cărei scop este să ofere alternative confortabile și mai scurte de deplasare pentru pietoni și bicicliști. Pasarela va deschide un culoar de mobilitate cu Turnul de Apă care, de asemenea, se află în reabilitare”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Primăria Municipiului Timișoara a depus o cerere de finanțare pentru acest proiect prin programul „Anghel Saligny”.
Durata de execuție a lucrărilor va fi de 6 luni. Termenul de depunere a ofertelor este 12 ianuarie 2022.
Valoarea estimată a investiției este de 12.625.785,89 lei (inclusiv TVA).