Şapte trenuri de călători au înregistrat, până miercuri la ora 10:00, o întârziere totală în graficul de circulaţie de 436 de minute, din cauza avariei la reţeaua naţională Enel, în partea de vest a ţării, informează CFR SA.
„Din cauza deranjamentului la reţeaua naţională de alimentare cu energie electrică a Enel, care a impus măsuri speciale de circulaţie pe intervalul de staţii Vărădia – Conop, încă din cursul nopţii, 7 trenuri de călători, dintre care 4 trenuri de rang – 346, 473, 472 şi 347 – şi 3 trenuri Regio – 2027, 2763 şi 2372 – au înregistrat, până la această oră (10:00 n.r.), o întârziere totală, în graficul de circulaţie, de 436 de minute”, precizează reprezentanţii CFR SA.
Trenurile circulă dublate cu o locomotivă Diesel pe intervalul de staţii Vărădia – Conop, pe o distanţă de aproximativ 26 de km, din cauza unui deranjament anunţat de Enel, a anunţat miercuri dimineaţa CFR SA.
„Reprezentanţii furnizorului naţional Enel au anunţat că deranjamentul la sistemul de furnizare a energiei electrice, în partea de vest a ţării, deranjament care afectează, încă din cursul nopţii, traficul feroviar pe relaţia Vărădia – Conop, urmează să fie remediat, însă nu a fost anunţată ora de finalizare a intervenţiilor. Astfel, pentru menţinerea continuităţii traficului feroviar, dar şi pentru evitarea opririi trenurilor în gările de pe traseu, până la restabilirea alimentării cu energie electrică a reţelei Enel, SRCF Timişoara, în colaborare cu operatorul naţional de transport feroviar de călători – SNTFC CFR Călători – asigură tracţiune Diesel pentru trenurile care tranzitează zona afectată de deranjamentul la reţeaua naţională”, se arăta în comunicatul operatorului naţional feroviar.