Fosta deja conducere PNL a Consiliul Județean Timiș, în frunte cu Alin Nica, a dorit să concesioneze lucrările pentru construirea unei parcări supraterane de lângă Hotel Timișoara, iar documentația a fost realizată de o firmă apropiată de PNL cu activități de spiritism și servicii de escortă, așa cum puteți citi AICI.
Un proiect de hotărâre chiar a existat pe ordinea de zi a consilierilor județeni pentru a fi aprobat în primăvara anului 2023, dar acesta a fost retras și nu a mai intrat la vot din cauza protestului celorlalte partide din administrația județeană.
Unu dintre motivele retragerii a fost faptul că Ordinul Arhitecților Timiș a atras atenția asupra unor probleme grave la documentația întocmită de CJ Timiș.
De la acel moment practic proiectul a fost abandonat de Consiliul Județean.
Noul președinte ales al CJ Timiș, Alfred Simonis, a declarat vineri într-o conferință de presă că nu susține construcția parcării supraterane din spatele magazinului Materna în parteneriat public-privat
“A trecut mai bine de o lună și jumătate de la alegerile locale, perioadă în care am avut întâlniri atât cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, cât și cu șeful CJ Timiș, Alin Nica. Am început o colaborare în interesul municipiului și al județului, fără să interferez în mandatul său, cu acordul lui Alin Nica, am avut întâlniri atât cu domnia sa, cât și cu vicepreședinții și cu o parte dintre directorii din CJ Timiș. Dacă am calmant întreaga campanie nevoia de consens și maturitate a clasei politice, atunci am vrut să dau eu acest exemplu, de invitație la consens și decizie comună în ceea ce privește proiectele de dezvoltare. Am discutat despre parcarea multietajată din spatele magazinului Materna și nu îmi doresc o colaborare printr-un parteneriat public-privat pentru investiția respectivă. Mi-aș dori ca acel edificiu să fie construit ori pe banii Consiliului Județean, ori pe bani guvernamentali, ori o finanțare europeană. Am discutat cu cei de la ADR Vest și ar exista posibilitatea să finanțăm un astfel de obiectiv, cu condiția ca pe lângă parcare să poată să fie construită la etajele superioare și o sală de spectacol. În acele condiții am putea avea și parcare și sala de spectacol și ar putea fi obținută finanțarea europeană. Rămâne să discutăm în perioada următoare despre cea mai bună formulă de a construi ceva în acel loc“, a spus astăzi Alfred Simonis.