Poliţiştii locali din Timişoara au aplanat un conflict care a izbucnit, marţi seara, între migranţi din Afganistan şi Pakistan, în zona Gării de Nord din municipiu, cinci tineri fiind reţinuţi.
Poliţiştii locali, aflaţi în patrulare marţi seara, în zona Gării de Nord Timişoara, au observat în faţa staţiei de taxi două grupuri de persoane care se loveau cu pumnii şi picioarele. Imediat, agenţii locali au intervenit pentru aplanarea conflictului, reuşind să reţină cinci tineri, în timp ce alţi doi au fugit, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.
S-a trecut la identificarea bărbaţilor, aceştia declarând verbal că sunt cetăţeni din Afganistan şi Pakistan.
Doi dintre ei nu deţineau niciun fel de acte asupra lor şi au declarat că au intrat ilegal în ţara noastră. Ceilalţi deţineau acte de identitate, având vârste cuprinse între 15 şi 27 de ani.
Aceştia au fost conduşi şi predaţi poliţiştilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara pentru continuarea cercetărilor.