Meteorologii au prelungit avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă pe parcursul zilelor de luni şi marţi, în cea mai mare parte a teritoriului, iar temperaturile maxime vor atinge şi depăşi 38 de grade.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), luni, va fi Cod galben de vreme caldă în judeţe din centrul Transilvaniei, vestul Moldovei, nordul Olteniei şi al Munteniei şi în Dobrogea continentală. Disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Maximele termice se vor încadra între 34 şi 36 de grade.
De asemenea, un Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat va afecta judeţele: Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Ilfov, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Iaşi, Botoşani şi Capitala.
În aceste zone, temperaturile maxime vor fi de 36 – 38 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 19 şi 23 de grade şi local vor caracteriza o noapte tropicală.
Conform meteorologilor, marţi, 27 august, valul de căldură se va restrânge, iar o avertizare Cod galben va fi în vigoare în nordul Banatului, sudul Crişanei şi al Olteniei şi în sud-vestul şi centrul Munteniei. ITU va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 34 – 35 de grade.
ANM precizează că, pe parcursul zilei de marţi, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în zonele de deal şi de munte şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.