La Spitalul Municipal Timișoara se realizează gratuit examinare mamografică pentru descoperirea din timp a cancerului la sân. De astfel de controale pot beneficia femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani, acestea fiind cele mai expuse unui risc de boală, conform specialiștilor.
„Examinarea durează aproximativ 5 minute, doza de radiație este minimă și nu există riscul complicațiilor. Rezultatele se transmit telefonic, în cel mult două săptămâni de la examinare, iar 50% dintre femeile care vor beneficia de mamografie în cadrul proiectului trebuie să fie din mediul rural și le încurajăm pe acestea să se adreseze primăriilor din localitatea de domiciliu pentru a organiza împreună transportul la Timișoara”, transmite Spitalul Municipal Timișoara.
Pentru a beneficia de examinări gratuite, femeile trebuie să aibă domiciliul în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, să nu fi fost diagnosticate cu cancer la sân sau să fie sub tratament și supraveghere oncologică, să nu aibă sânii extirpați din alte motive decât cancerul de sân și să nu fie efectuat o mamografie în ultimele șase luni.
Programările se pot face la numerele de telefon: 0745.620.965, 0748.884.476, 0748.296.606, 0748.884.475 sau prin e-mail: programari.mamografii.scmut@gmail.com.