Primarul municipiului Lugoj Claudiu Buciu anunță o amplă campanie de demolare a acoperișurilor construite fără autorizație.
Edilul spune că totul se va face pe banii asociațiilor de proprietari.
“Urmare a fenomenelor meteorologice excepționale care au afectat Lugojul, s-a constatat că mare parte din pagube au fost provocate de acoperișurile construite ilegal, fără autorizație de construire și în baza unor contracte încheiate cu persoane sau societăți comerciale neautorizate pentru astfel de activități. Practic, asociațiile au cheltuit ilegal banii proprietarilor de apartamente“, susține Claudiu Buciu.
Controale și dosare pentru cei care au construit ilegal
“În perioada următoare vom face controale la toate asociațiile de proprietari pentru a verifica daca aceste acoperișuri au fost construite cu sau fără autorizație de construire. De asemenea vom verifica în baza căror contracte au fost construite și dacă acestea au fost încheiate legal, urmând să angajăm răspunderea juridică a celor care le-au încheiat ilegal, desconsiderând dispozițiile legale aplicabile. Nu putem tolera situația în care aceste acoperișuri construite ilegal provoacă daune materiale și nimeni nu răspunde. Mai mult, nu putem aștepta să se producă situații în care aceste construcții ilegale ar putea afecta vieți omenești“, a mai precizat primarul Lugojului.
Fostele conduceri ale primăriei au acceptat tacit ilegalitățile
“Fac mențiunea că nicio fostă administrație nu a luat măsuri împotriva construcțiilor ilegale, acceptând tacit că acestea pot produce pagube materiale sau pot pune în pericol vieți omenești. Pentru noi a fost o prioritate, încă de la începutul mandatului, sancționarea acestor situații fapt pentru care am aplicat zeci de amenzi și am dispus oprirea mai multor lucrări neautorizate, sesizând în câteva cazuri și organele de cercetare penală. De altfel, se observă deja că sunt tot mai rare situațiile în care cineva îndrăznește să construiască fără a avea autorizație“, menționează Claudiu Buciu.