Avansează lucrările la Pasajul Solventul din Timișoara.
Potrivit viceprimarului USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a început una dintre cele mai importante operațiuni pe șantierul de la Pasajul Solventul: turnarea chesonului
“În prima etapă, 90 de betoniere vor turna continuu 700 metri cubi de beton timp de 3 luni, până la sfârșitul lunii octombrie. După construcție, va urma împingerea pe sub calea ferată, operațiune complexă care va dura câteva luni, în funcție de ce se află în subteran. Un pas crucial pentru decongestionarea traficului și modernizarea infrastructurii“, a declarat Ruben Lațcău.
Operațiunea de împingere a tunelului pe sub liniile de cale ferată, circa 70 de metri, fără oprirea traficului feroviar, va avea loc dinspre rampa de pe strada Gării spre rampa de pe Calea Bogdăneștilor și va dura două – trei luni, în funcție de ce se află în subteran, pe sub linii.
Pasajul Solventul, în lungime de 87 metri, cu șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete, va asigura legătura între Dâmbovița și Ronaț și va degreva traficul din oraș. Investiția Primăriei Timișoara are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny.