Ecluza de la Sânmihaiu Român a redevenit operaţională oficial vineri, după ce a fost reparată în cadrul unui proiect transfrontalier cu Serbia, astfel încât, după mai mult de o jumătate de secol de când a fost suspendată navigaţia pe Bega între România şi ţara vecină, se poate circula pe canal între cele două ţări.
În cadrul proiectului au fost efectuate lucrări de reabilitare a ecluzei şi a stăvilarului construit în urmă cu peste 100 de ani, repararea nodurilor hidrotehnice de la Srpski Itebej şi Klek (Serbia). Totodată, partenerul sârb a finalizat execuţia pistei de biciclete până la graniţă, astfel că, în viitor, după deschiderea punctului de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, traseul cicloturistic va avea peste 70 de km.
Circulaţia se va putea face cu ambarcaţiuni de agrement pe cei 114 km ai Canalului Bega de pe teritoriul românesc şi cel sârbesc şi, mai departe, pe sistemul navigabil dunărean.
Pentru ca transportul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, în perioada următoare vor începe lucrările pentru deschiderea unui punct de trecere a frontierei naval şi pietonal pe canal.
În acest moment este finalizată documentaţia tehnică şi a fost obţinută autorizaţia de construire pe o parcelă de 1.000 mp, în localitatea Uivar.
Consiliul Judeţean Timiş a inclus în bugetul anului 2022 fonduri necesare demarării construcţiei punctului de trecere a frontierei şi se estimează că la sfârşitul anului 2023 punctul va fi operaţional.
Odată cu deschiderea ecluzei de la Sânmihaiu Român, va fi posibilă circulaţia pe canal a ambarcaţiunilor de agrement de la Timişoara până în Serbia şi mai departe, pe Tisa şi Dunăre, fie spre Marea Neagră, fie spre sistemul Main-Rin-Marea Nordului.
Prin proiect, au fost achiziţionate de către cele două administraţii bazinale echipamente specifice care vor fi utilizate pe viitor pentru întreţinerea căii navigabile şi au fost organizate activităţi de promovare a rezultatelor proiectului şi creşterii vizibilităţii Canalului Bega.
De acum, obiectivele proiectului se îndreaptă spre promovarea transportului sustenabil şi dezvoltarea infrastructurii de mobilitate în zona transfrontalieră, pentru transformarea Canalului Bega într-o destinaţie recunoscută la nivel internaţional pentru experienţe turistice unice, diversitate culturală, comunităţi integrate şi protecţia mediului. Se are în vedere şi creşterea competitivităţii transfrontaliere prin creşterea standardelor infrastructurii de mobilitate şi transport în vederea îmbunătăţirii accesibilităţii şi conectivităţii.
Investiţia totală se apropie de 14 milioane de euro şi este cofinanţată de Uniunea Europeană prin Programul INTERREG IPA CBC de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia. Contribuţia unională este de peste 11 milioane de euro, Administraţia Bazinală de Apă Banat a contribuit cu 7 milioane de euro, iar Consiliul Judeţean Timiş cu 125.538 euro.
Lider de proiect a fost Administraţia Bazinală de Apă Banat.