Primarul Dominic Fritz a efectuat o vizită în zona Piața Traian care se va transforma radical în următorii ani, printr-un amplu proiect de regenerare urbană, care va primi finanțare prin fonduri europene.
Momentan se lucrează la proiectul tehnic, anunță edilul Timișoarei.
“Străzile pe care le vedeți în poze se transformă în locuri pentru oameni. Proiectantul lucrează deja la proiectul de regenerare a celor 12 străzi și 4 piețe din zona Traian. Împreună am vizitat ieri toată această zonă și am discutat despre schimbările pe care ni le dorim. Aceste străzi vor avea spații verzi generoase, locuri de joacă, spații pietonale și de odihnă, o rețea de piste pentru biciclete, legături bune la transport în comun. Fostul parc care acum este asfaltat va fi readus la viață și toate străzile vor avea elemente de siguranță și accesibilitate pentru cei cu dizabilități, seniori sau copii. Am convenit cu proiectantul ca cetățenii care locuiesc aici, lucrează în această zonă sau au copiii la școlile de aici, de exemplu la Liceul Shakespeare, să fie implicați încă din etapa de proiectare și să transmită sugestiile“, a declarat Dominic Fritz.
Serviciile de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului în vederea realizării și implementării obiectivului de investiție „Regenerare urbană-Zona Piața Traian” au o valoare de 1.279.663 lei fără TVA.