Dominic Fritz peripeții la restaurant unde nu este lăsat să plătească: mi se spune domn primar, e o onoare pentru noi, lăsați – e o obișnuință – eu întotdeauna insist și trebuie să scot banii cash că nu vor să accepte plata cu cardul

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a vorbit marți seara în cadrul unei emisiuni la Tele Europa Nova despre noile cazuri de corupție de la Spitalul Municipal.

Edilul a spus că este îngrijorător faptul că se întâmplă acest lucru la o secție unde fostul șef, Octavian Mazilu, a fost condamnat pentru luare de mită.

Și în cazul acesta, într-adevăr, se pare că a existat o anchetă mai lungă. Au fost supravegheați fix în aceeași secție unde deja a fost arestat și chiar condamnat fostul șef de secție pentru că au luat mită, șpagă, chiar și, nu știu, borcane de… Păi întrebarea este cine definește ce este mic și în momentul în care și n-au fost chiar așa de mici, adică unul a fost găsit, nu știu, cu 1.000 de euro. Și eu cred că toată lumea trebuie să înțeleagă că medicii sunt plătiți, au un salar, că pacienții au un drept la îngrijire medicală și nu trebuie să fie nevoie de astfel de mici atenții“, a spus Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a vorbit și de propriile cadouri pe care le primește în calitate de primar.

Sunt cumva la întâlniri oficiale când vine un ambasador sau ceva, primesc cadouri, nu eu personal, ci cumva în calitate de primar, dar avem o comisie care apoi evaluează aceste cadouri, caută care e valoarea lor, dacă e sub o anumită valoare e ok, nu știu dacă e o nu știu, un mic tablou cu ceva, dacă e de o valoare mai mare atunci nu e pentru mine personal și trebuie ținut în primărie, dar în rest eu mă bucur că lumea nu a îndrăznit să îmi ofere“, a precizat Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a oferit și câteva exemple de încercări de a fi omenit mai ales la restaurant.

Cred că am mai povestit despre asta, ce mi se întâmplă este când merg în oraș, când merg la un restaurant să mănânc ceva, mi se spune domn primar, e onoare pentru noi, lăsați și eu cumva întotdeauna insist și uneori chiar mă lupt și uneori trebuie efectiv să scot banii cash că nu vor să accepte plata cu cardul pentru că există această și ai putea să zici că e nepoliticos din partea mea dar există această precauție cred că din partea unor mai bine îi dăm o masă gratuită decât poate cine știe dacă așteaptă să așteaptă la asta, poate se supără. E o obișnuință, dar eu cred că noi toți trebuie să ne dăm seama că această obișnuință nu este ok. Există multe, multe alte căi cum să poți să exprimi aprecierea ta pentru un om, dar mai ales atunci când acest om este plătit pentru un anumit serviciu, pentru a livra ceva pentru cetățean, atunci în niciun caz nu trebuie să dai ceva în plus, ceva material în plus. Dar na, există foarte multe, încă o dată ,foarte multe căi, cum pot să spui un om, te apreciez, îți mulțumesc pentru muncă, fără să fie un schimb material. Deci, de aceea eu susțin foarte mult această luptă anticorupție și chiar într-un fel. În toată povestea asta cu spitalele e o rază de speranță că totuși astfel de cazuri ajung la lumină și sunt și pedepsite. Și cred că din ce în ce mai mulți pacienți spun că totuși au o demnitate și au curajul să se sesizeze astfel de cazuri. Și noi chiar la spitale rugăm sau cerem de la cei pe care îi internăm să semneze o declarație dacă se întâmplă să-i se ceară mită, să facă o sesizare că s-a întâmplat așa ceva. Deci doar dacă toată lumea ajută, cred că putem să scăpăm de această mentalitate care poate să distrugă vieți“, a mai spus primarul Timișoarei.

Dominic Fritz nu este însă foarte încrezător în combaterea corupției în rândul funcționarilor.

M-aș bucura să vă pot spune că am eliminat-o, dar cred că ar fi prea optimist. Cred că și patru ani sunt. puțini, dar cu siguranță dacă vrei să fii corupt în Primăria Timișoara e mult mai complicat decât a fost înainte și șansele să fii prins sunt mult mai mare“, a mai completat Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole