Dominic Fritz îți dorește să guverneze cu “Interlopu de la Moșnița Nouă“ asociat al lui Nicolae Robu? – USR nu a fost învins de PNL, dar cu siguranță va fi îngenunchiat de PSD

Dominic Fritz urmează să își preia la începutul lunii noiembrie noul mandat de primar al Timișoarei, al doilea, atunci când se va constitui noul Consiliu Local ales pe 9 iunie.

La Consiliul Județean urmează ca noul președinte Alfred Simonis, zis și “Interlopu de la Moșnița Nouă“, care deține și funcția de șef al PSD Timiș, să își preia mandatul pe 24 octombrie, deci cu câteva zile înainte.

De remarcat că Alfred Simonis deși a fost candidatul USL 2.0, la fel cum în 2012, Titu Bojin, tot de la PSD, a fost candidatul USL 1.0, a luat în alegeri cu peste 10.000 de voturi mai puțin decât colegul său îmbătrânit în rele și aflat acum pe lista de senatori a PSD pe poziția a doua, care însă nu este o poziție eligibilă, deci cu speranțe spre zero să prindă un loc de parlamentar.

Astfel, Alfred Simonis a obținut circa 128 de mii de voturi la alegerile din 9 iunie 2024, în timp ce Titu Bojin a adunat peste 138 de mii în iunie 2012, ambii fiind candidații PSD+PNL.

Faptul merită remarcat deoarece Alfred Simonis s-a bazat pe o alianță mult mai puternică decât a fost USL în Timiș în 2012, dar asta ar fi mai mult o chestiune care ar trebui cineva să o ridice în forurile interne de partid, dar cine?

Cei doi lideri județeni, împreună cu partidele lor, PSD și USR, vor trebui să își aleagă partenerii de guvernare locală, respectiv județeană.

La Consiliul Județean situația este relativ mai simplă deoarece USL 2.0, adică PSD+PNL, au împreună majoritate, având 20 de consilieri județeni, majoritatea fiind de 19 voturi.

Mai mult, cele două partide au candidat împreună ca alianță, deci este de așteptat să și guverneze împreună.

De altfel, PSD Timiș și-a desemnat intern deja propunerea pentru postul de vicepreședinte, în persoana consiliului județean Alexandru Iovescu, iar cei de la PNL vor merge pe mâna fostului deputat Alin Popoviciu, validat și el intern, pentru al doilea post de vicepreședinte al CJ Timiș.

La Consiliul Local Timișoara situația nu este momentan clarificată, nici măcar din punct de vedere al USR și al primarului Dominic Fritz.

Astfel, USR a câștigat în urma alegerilor locale din 9 iunie un număr de 13 consilieri locali, dar într-o alianță, deci îi mai lipsește, teoretic, un singur vot pentru a avea majoritate.

USR Timiș nu a comunicat până acum public cine va fi propunerea partidului pentru postul de viceprimar, dar percepția generală este că actualul viceprimar Ruben Lațcău va rămâne în continuare în funcție.  

Probleme apar însă cu numirea celui de-al doilea viceprimar al Timișoarei, iar decizia privind desemnarea sa ar putea fi amânată până după alegerile prezidențiale, deoarece nu este clar cu cine va guverna local USR în noul mandat.

Cu PNL-ul care a provocat numai crize și scandal în ultimii ani deși era teoretic în alianță cu USR sau cu PSD-ul silențios, dar care te strivește prin perversitatea și prefăcătoria liderilor, și, mai ales, prin acțiunile indirect de sabotaj atât administrativ, cât și public prin diverse canale media?

Decizia USR Timiș va fi una complicată deoarece este greu de crezut că liderii partidului vor putea să explice electoratului alegerea PSD-ului, cu atât mai mult cu cât, USR a și apărut ca un partid care să lupte cu “monstrul“ de la PSD.

O aliere cu PSD și mai ales cu liderul județean al partidului, Alfred Simonis, zis și “Interlopu de la Moșnița Nouă“, fost susținător în alegerile locale al lui Nicolae Robu, ar putea crea un anumit val de antipatie în electoratul care l-a văzut pe Dominic Fritz ca un lider care totuși își dorește să facă o altfel de politică decât cea de “combinagiala semipenală“ și “puruioasă“ precum cea a PSD. Iar ultimul caz, afacerea Nordis, arată că la PSD, în fond, lucrurile nu s-au schimbat prea mult.

Argumentul pentru o alianță cu PSD ar fi unul singur.

Că PSD s-a angajat că va realiza câteva construcții publice care ar duce la dezvoltarea orașului, pe domeniul medical mai ales și pe sport, prin construcția stadionului Dan Păltinișanu.

Momentul alegerii partenerului de guvernare ne va spune definitiv ce vrea USR.  

Este un partid oportunist, care a beneficiat și vrea să beneficiez în continuare doar de câteva conjuncturi sau unul într-adevăr principial, așa cum a susținut că este ani de zile.

Principial, respectare valorilor este însă mai importantă decât un bun public, chiar și el un stadion.

Nu poți accepta, să spunem, o mașină scumpă cadou de la un “Interlop“ precum Alfred Simonis, doar că este ținut astăzi în brațe de niște structuri ale statului mizerabile și care l-au cocoțat în niște funcții jignitor de mari pentru ce reprezintă în fond persoana sa, Alfred Simonis este practic o jignire pentru orice om din țara noastră care a terminat liceul cu bacalaureatul luat.

Alfred Simonis este o jignire la adresa tuturor cetățenilor care știu să scrie și să citească și este un exponent perfect al cele mai rele părți a societății, un semidoct parvenit, cu acțiuni demne de cuțitașii de pe stradă, care ca orice “borfaș“ cu școala vieții, sigura de altfel absolvită cu brio, este foarte priceput doar la intrigi.

Acestui individ, zilele trecute, Primarul Timișoarei, repetăm Primarul Timișoarei, îi aducea, într-o publicație, laude deșănțate și reprobabile, dea dreptul șocant de lingușitoare.

Cred că în Timiș și în Timișoara trebuie să existe o formă de colaborare. În primul rând trebuie să existe o formă de colaborare interinstituțională. Eu trebuie să iau act de faptul că timișenii l-au votat pe domnul Simonis președinte al Consiliului Județean. Și în această calitate, nu doar că îi urez succes, ci îmi doresc succesul lui şi chiar vreau să-l susțin cu tot ceea ce pot ca să aibă succes ca și președinte al Consiliului Judeţean. Pentru mine, negocierile politice sunt mai puțin importante decât colaborarea interinstituțională între primărie și Consiliul Județean”, a declarat Dominic Fritz într-un interviu pentru deBanat.

După aceste rânduri se naște inevitabil întrebarea? Cine dracu e acest “individ stradal“, Alfred Simonis, din moment ce Primarul Timișoarei îi trimite mai degrabă bilete de amor decât declarații politice?

Dar, de-a lungul ultimelor luni, și Alfred Simonis a declarat în mod repetat că nu va întreprinde acțiuni împotriva Primarului Timișoarei, deci a lui Dominic Fritz, punând filiala PSD la picioarele USR.

În urma acestor declarații putem să tragem concluzia că Dominic Fritz chiar are de gând să guverneze cu “Interlopu de la Moșnița Nouă“.

Dacă până la urmă va fi așa, probabil că USR și Dominic Fritz vor ajunge în situația celor de la PNL de la nivel național, care după guvernarea cu PSD termină acest ciclu electoral îngenunchiați.

Cea mai bună dovadă a politicii distructive a PSD este fostul deja consilier local Raul Ambruș, care s-a transferat la PSD pentru ca PSD să blocheze o eventuală majoritate a USR în Consiliul Local, cu promisiunea că va fi numit prefect de Timiș, promisiune deja încălcată, și că toți oamenii care l-au urmat după ruperea de PNL din 2021 vor fi apărați de PSD, promisiune deja încălcată și ea, deoarece directorul adjunct al Societății de Transport Public, Patriciu Rușeț, va elibera postul.

A văzut cineva vreo zbatere a PSD pe subiect? zbatere obligatorie deoarece practic PSD pierde astăzi un director important din administrația locală.

Deci, putem spune că deși nu a fost îngenunchiat de PNL sau de USR, Raul Ambruș a fost “împachetat“ de PSD-iști în doar câteva luni de când este membru al acestui partid.

Al doilea exemplu elocvent este actuala și viitoarea consilieră locală Roxana Iliescu, care a fost transferată la PSD din două motive: să fie susținută la funcția de viceprimar al Timișoarei, lucru care nu se va întâmpla, și să nu fie recrutată de USR.

Roxana Iliescu, având un capital electoral câștigat din luările de poziție contondente la adresa administrației USR a Timișoarei, a fost practic ridiculizată prin plasarea ei pe locul al 7-lea pe lista candidaților PSD la Camera Deputaților.

Așadar, și Roxana Iliescu, la fel ca Raul Ambruș, a făcut repede cunoștință cu bătaia de joc care e întâmplă în PSD Timiș și lipsa de cuvânt a actualilor lideri ai partidului.

Și exemplele pot continua, chiar cu Nicolae Robu care a cunoscut și el fățărnicia liderilor PSD chiar pe 9 iunie.

Posibila asociere a USR cu PSD este însă facilitată din plin de PNL, un partid în derivă care în Timișoara nu pare încă decis pe ce cale să meargă, deși soluțiile nu sunt prea strălucite.

PNL s-a pus singur în situația de a fi “ospătatul USR“ sau “ospătarul PSD“ așa cum a ales deja să fie pe plan județean.

Așadar, PNL ar trebui să-și definească politica pe care o va duce în Timișoara în următorii 4 ani, adică, PNL să anunțe dacă își dorește să aibă viceprimar la Timișoara și cine este persoana nominalizată sau va lăsa ca PSD să se întărească și cu un post de viceprimar după ce același PSD le-a furat deja PNL-iștilor și funcția de președinte al Consiliului Județean.

ANALIZĂ. Florin Abraham: anticipăm lansarea candidaților prezidențiali să abia în vara anului 2024 – PNL va trebui să ia decizia dacă va continua ca partid de opoziție din interiorul guvernării sau din afara acesteia – ar putea fi întrunite condițiile unei schimbări de lider, așa cum s-a întâmplat și în 2014

Istoricul și profesorul de Științe politice la SNSPA, dr. Florin Abraham, realizat o analiză a situației politice privind anul 2024, dar și perspectivele post alegeri. Analiza a fost publicată pe…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole