Dominic Fritz în luptă cu clanul Cârpaci: am depus plângere penală proprietarului vilei de pe CD Loga nr. 24 – a mutilat clădirea pe interior – a dărâmat pereți interiori, planșee, a turnat plăci de beton

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a depus plângere penală împotriva proprietarului vilei de pe bulevardul Loga, nr. 24, pentru ample lucrări nelegale, efectuate fără autorizație, care ar afecta inclusiv structura de rezistență a clădirii.

Este a șaptea plângere penală depusă anul acesta de primarul Timișoarei pentru lucrări neautorizate în clădiri istorice.

Imobilul face parte din Zona Construită Protejată și a suferit numeroase intervenții fără respectarea autorizației de construire.

Deși a fost autorizată extinderea pe înălțime în limita amprentei demisolului, proprietarul vilei Loga 24 a intervenit după bunul plac, cu desființări de pereți interiori la toate nivelurile clădirii, desființări de planșee, refaceri de zidărie și turnări plăci de beton.

Zona bulevardului Loga are deja o tristă faimă pentru numeroasele ilegalități făcute în ultimii 30 de ani cu vile istorice. Ne folosim de toate pârghiile legale pe care le avem pentru a proteja patrimoniul orașului. Transmitem un semnal clar că nu mai închidem ochii la ce se întâmplă nici în această zonă, nici în restul orașului. Contez pe sprijinul celorlalte instituții abilitate ale statului în această luptă pentru demnitatea Timișoarei. Sper să primească făptașii pedeapsa maximă pentru fapta penală de mutilare a patrimoniului”, spune primarul Dominic Fritz.

Pentru lucrările executate de familia care deține zeci de imobile istorice pe bulevardul Loga și în Timișoara, nu există nicio dispoziție de șantier, nicio autorizație de construire pentru modificarea temei inițiale autorizate și niciun acord al Direcției Județene pentru Cultură Timiș. Mai mult, nu a fost realizată o expertiză tehnică de specialitate privind efectele lucrărilor asupra structurii de rezistență. În aceste condiții, primarul Dominic Fritz a depus plângere penală și a solicitat instanței să dispună oprirea lucrărilor pe toată durata cercetării penale.

Potrivit legii, executarea de lucrări cu nerespectarea prevederilor autorizației de construire, constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole