Deputatul PNL Timiș, Marilen Pirtea, critică proiectul “Timișoara decide“, de bugetare participativă, prin care cetățenii au ales cinci proiecte pe care Primăria Timișoara să le finanțeze.
“Mai puțin îmbucurător este faptul că celelalte 5 proiecte, aflate în topul propunerilor ce au obținut finanțare, sunt de o banalitate răvășitoare, evident asimilabile celor mai uzuale intervenții pe care le realizează orice primărie urbană din țară, dar care sunt, bineînțeles, necesare. Dacă o administrație ce se vrea europeană are nevoie de trecerea prin consultări prelungite și lungi perioade de implementări, de luni de zile, pentru cele mai banale lucrări pe spațiul public, atunci e foarte posibil ca în acest stil de lucru să se afle explicația multor nostalgii și păreri de rău pentru timpuri demult apuse“, a spus deputatul PNL-ist.
Participarea timișorenilor în număr mare la votarea proiectelor este vestea bună a demersului.
“Asta este rezultatul pozitiv al consultării – trei proiecte de investiții destinate elevilor timișoreni, cca. 40 de mii de useri au vizitat pagina proiectului de bugetare participativă a Primăriei Timișoara. S-au acordat aproape 20 mii de voturi de către 7 mii de persoane interesate, iar 8 proiecte au intrat în topul propunerilor ce vor fi finanțate în această etapă, fiecare cu câte 400 mii lei (cca. 80 mii euro). În lista celor 8 proiecte finanțate, votate de către cei care au avut interesul să participe la această consultare, se află 3 proiecte aflate în zona de investiții școlare, ceea ce este foarte îmbucurător“, a mai precizt deputatul Marilen Pirtea.