TIMIȘOARA – 15 august
Familia Regală a început un proiect de restaurare a Casei Ceaiului, ultima clădire din complexul Satul Regal Săvârşin care nu a beneficiat de reparaţii, imobilul urmând să fie disponibil pentru vizitatori încă din această toamnă.
„Proiectul de restaurare este susţinut de Fundaţia Colecţia Familiei Regale a României, căreia Majestatea Sa Margareta i-a încredinţat spre folosire clădirea. Spre sfârşitul lunii septembrie, vizitatorii Parcului Regal, Muzeului Automobilului, Magazinului de suveniruri şi Atelierului Auto al Regelui Mihai vor putea adăuga, în vizita lor, noua Casă a Ceaiului”, precizează site-ul romaniaregala.ro.
Clădirea, cu o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, a fost ridicată în secolul al XIX-lea şi este cea mai mare din ansamblul Satului Regal.
Domeniul Regal Săvârşin poate fi vizitat pe toată perioada sezonului cald, din mai până la sfârșitul lunii octombrie.
Programul de vizite este următorul: luni – joi, doar pentru grupuri organizate cu rezervare prealabilă; vineri, sâmbătă şi duminică – între orele 9,00 şi 18,00.
Pentru vizitarea domeniului, adulţii plătesc un bilet de 30 de lei, iar copiii de peste 5 ani şi pensionarii, 15 lei.