Consilierul local PSD, Radu Țoancă, susține că abonații Colterm vor plăti facturi halucinante, deși fac frigul în case.
“Temperatura apei din rețelele Colterm este plafonată la 40 de grade, deși la gradele de afară este nevoie de minim 60 de grade-temperatura apei, pentru ca timișorenii abonați la rețeaua centralizată de termoficare – persoane fizice și juridice – să nu sufere de frig și să aibă apă caldă 24 de ore pe zi . Primarul Fritz a ales să facă economii în acest mod, mai ales că stocul de cărbune al Colterm este zero, pentru alimentarea cu energie și apă caldă folosindu-se exclusiv gaz, extrem de scump“, spune Radu Țoancă.
Tabel cu temperaturile din saloanele Spitalului Oncologic din Timișoara.
“Nu mai doresc să reiau istoria greșelilor manageriale ale administrației Fritz de anul trecut, care a împins, realmente, Colterm în groapă, vreau doar să constat că în acest sezon rece abonații societății vor plăti facturi halucinante, deși fac frigul în case, iar noaptea nu au apă caldă. Despre frigul din școli, gradinițe, spitale și alte instituții nu mai are rost să vorbim. Atașez un tabel cu temperaturile din saloanele Spitalului Oncologic din Timișoara, de pe strada Victor Babeș , unde s-au înregistrat și temperaturi de 10 grade , cinismul și lipsa de respect la adresa bolnavilor de cancer atingând cote greu de imaginat“, a declarat consilierul local PSD, Radu Țoancă.