Miercuri, 25 mai 2022, Consiliul Județean Timiș, condus de Alin Nica emitea următorul comunicat de presă:
“După doi ani de pauză, se deschide din nou granița de la Triplex Confinium. Eveniment simbolic de celebrare a bunei colaborări între popoare, deschiderea graniței de la Triplex Confinium, frontiera triplă dintre Beba Veche, Kübekháza (Ungaria) și Majdan-Rabe (Serbia), va avea loc din nou, în acest sfârșit de săptămână, după o pauză de doi ani cauzată de situația pandemică. Evenimentele de la bornă vor fi cele tradiționale, întâlnirea oficialităților, deschiderea festivă a frontierei, crosul transfrontalier al copiilor din cele trei sate limitrofe și premierea acestora. Festivitatea de deschidere va avea loc sâmbătă, 28 mai, de la ora 10.00. După festivitatea de la borna Triplex Confinium, se va întruni Adunarea Generală a Cooperării Regionale Dunăre-Criș-Mureș-Tisa la Novi Knezevac, în Serbia. Cu această ocazie vor fi prezentate și premiate proiectele cu cel mai mare impact asupra bunăstării locuitorilor din Euroregiunea DKMT, care constituie modele de bună practică. De asemenea, va avea loc și Adunarea Generală a Asociaților Agenției de Dezvoltare Euroregională DKMT în cadrul căreia vor fi supuse aprobării documentele financiare ale societății“, se arăta în comunicat CJ Timiș.
În schimb, astăzi, sâmbătă, 28 mai 2022, șeful CJ Timiș, Alin Nica, a participat la o acțiune de alergare în Timișoara – înconjurat doar de lingăi instituționali sau politici, mulți pesediști, foști pupincuriști ai fostei conduceri PSDobra, care fără jenă și în mod ridicol pentru ei au îmbrățișat cu buzele noile dosuri peneliste, aventurieri/e în căutare de noi sau vechi amantlâcuri – nefiind prezent pentru a marca simbolic deschiderea graniței de la Triplex Confinium, ca mare european ce pretinde că este, iar CJ Timiș a rămas să fie reprezentat la Beba Veche de vicepreședintele USR, Cristian Moș sau de consilierul județean USR, Raul Olajos.
În anii precedenți atât Titi Bojin, cât și Călin Dobra, în calitatea de șefi ai administrației județene, au participat la sărbătoarea de la Beba Veche, de data aceasta însă primarul Ioan Bohancanu a fost lăsat cu ochii în soare.
Incidentul nu este însă singular, ci deja a devenit un obicei.
Reamintim că pe 20 mai 2022 Buletin de Timișoara publica articolul “Nou incident de protocol. CJ Timiș, nereprezentat la vizita Majestății Sale Margareta. Șeful PNL Timiș continuă politica de cătun“, la fel pe 16 mai redacția noastră scria că “Frustrați că nu dețin funcția de prefect – șeful PNL al CJ Timiș, Alin Nica și subprefectul PNL Ovidiu Drăgănescu nu au participat la sărbătorirea a 30 de ani de activitate a Prefecturii de Timiș“.
Mai mult, anul trecut, pe 27 iulie 2021, șeful CJ Timiș a invitat timișenii la Ziua Județului, dar apoi se fotografia pe Muntele Mic, fapt relatat în articolul “GAFĂ. Alin Nica a invitat timișenii la Ziua Județului Timiș, dar el a plecat pe munte în Caraș-Severin“.
Probabil prin lipsa de diplomație și de protocol, șeful CJ Timiș, Alin Nica, dorește să evite incidente precum cel petrecut anul trecut în luna decembrie când la o manifestare oficială a fost umilit de revoluționari, despre care puteți citi în articolul – “Alin Nica umilit de revoluționari. A părăsit ședința CJ Timiș dedicată Revoluției fără să acorde plachete comemorative, fiindcă se grăbea“.
“Timișul la nivel European“ – sloganul PNL Timiș din campania electorală din 2020.