Castelul de Apă din Iosefin: încep lucrările la liftul care va transporta vizitatorii până în vârf. Vizita ambasadorului Norvegiei

Excelența Sa, Siri Barry, ambasadorul Norvegiei în România, a efectuat o vizită la șantierul de reabilitare a Castelului de Apă din Iosefin, împreună cu viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău.

“Proiectul este cofinanțat din fonduri norvegiene și se află în lista lungă de proiecte de infrastructură culturală pe care Municipiul Timișoara le pregătește pentru 2023. Proiectul avansează bine, vor începe lucrările pe exterior în cursul acestei luni și se va lucra la liftul care va transporta vizitatorii până în vârf. La bază va exista și o rampă pentru accesibilitate și, personal, abia aștept să încerc cafeaua care va fi disponibilă la această viitoare atracție pentru oraș“, a declarat Ruben Lațcău.

Peste 7 milioane fonduri norvegiene

“Castelul de Apă are 52 de metri și sus de tot este un punct de belvedere. Orașul arată spectaculos din vârf și tot aici vizitatorii vor putea să cunoască povestea acestei construcții, cu ajutorul celor de la Prin Banat care au organizat deja aici mai multe evenimente de succes. Le mulțumesc celor de la Ambasada Norvegiei/Norwegian Embassy in Bucharest pentru vizită și sper că s-au bucurat de priveliște. Data viitoare când vin, vom avea și liftul funcțional, ca să nu fie nevoie să urcăm 9 etaje. Valoarea investiției este de 10,9 milioane de lei, din care 7,4 milioane de lei reprezintă finanțarea din fonduri norvegiene“, a mai adăugat viceprimarul USR al Timișoarei.

PROGRAM. Timișoara 2023 – dialog despre manipularea în presă cu gazetarul Cristian Tudor Popescu, Festivalul Eurothalia, concerte în Parcul Rozelor al Filarmonicii Banatul, tur ghidat

Descoperă o săptămână plină de evenimente culturale fascinante în Capitala Europeană a Culturii. 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 până în 𝟐𝟗 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 te invită să pătrunzi într-o lume vibrantă a muzicii, teatrului și…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole