Polițistii Secției 7 Rurale Lugoj au pus în aplicare miercuri un mandat de percheziție domiciliară la un imobil din localitatea Dragoești. Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a fost reținut.
„Percheziția a fost desfășurată în cadrul unui dosar penal aflat în lucru la Secția 7 Rurală Lugoj cu privire la săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, conform Legii 126/1995„, transmite IPJ Timiș.
În urma activităților desfășurate au fost identificate și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 29 de cartușe de țigări netimbrate și aproximativ 13 kilograme de articole pirotehnice deținute în vederea comercializării, fără îndeplinirea condițiilor legale, respectiv: 840 de petarde din categoria P1; 10 cutii cu minipocnitori; 58 de petarde negre fără elemente de identificare; 40 de petarde cu fitil P300.
În urma administrării probatoriului în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal pentru stabilirea tuturor aspectelor.
Foto: Arhivă